Sărbătoarea diecezană a copilului, desfăşurată anul acesta în parohia “Coborârea Duhului Sfânt” din Baraţi, a fost pentru parohia noastră o ocazie deosebită de a ne simţi uniţi şi importanţi. Pentru cei 75 de copii participanţi la acest eveniment, ziua de 9 iunie 2012 a fost una dintre cele mai frumoase dar şi mai angajante zi. Toţi cei care am participant am fost plini de bucurie, fără de care nici nu puteam fi prezenţi la această zi, dar şi cu o mică grijă în inimă deoarece pregătirile pentru a două zi, în care urma să sărbătorim hramul bisericii noastre locale, “Sfântul Anton de Padova”, era prezentă în dialogurile noastre.
Cu mic, cu mare, din primele momente în care am fost primiţi la această sărbătoare, am încercat să fim la înălţime fie prin comportamentul nostru, fie prin activitatea pe care urma să o prezentă la programul artistic la care participam. Am participat alături de toţi ceilalţi copii la programul de rugăciune şi la sfânta Liturghie celebrată de preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi.
Nu au lipsit şi momentele de pauză în care am servit gustarea de acasă dar ne-am şi bucurat de sărmăluţele gustoase pe care gazdele ni le-au oferit.
Noi ne-am simţit foarte bine împreună şi ne-am bucurat de prezenţa în mijlocul nostru a părintelui vicar Cătălin Rotăraş şi a Surorilor Maria Bambina din comunitatea noastră.
Pe această cale vrem să-i felicităm pe copii din Baraţi şi pe părintele paroh al acestei comunităţi pentru toate eforturile pe care le-au depus pentru ca noi, împreună cu toţi copiii diecezei să ne putem bucura de sărbătoarea noastră.
Sursa: parohiafaraoani
© 2012, Daniel. All rights reserved.